vineri, 22 octombrie 2010

Suit-up Day




Pe 13 Octombrie a fost „Suit-up Day”. Deci, pe 13 am purtat Oxford shoes, pantaloni cu dunga, camasa si cravata, iar seara am baut o bere “suited-up”, cu prietenii mei imbracati cel putin la fel de smart and uncasual. Daca ati vazut macar un episod din “How I Met Your Mother”, stiti despre ce vorbesc.

OK, eu sunt un TV-shows freak, recunosc asta. Dar, chiar mai mult decat povestile din spatele serialelor pe care le-am vazut cap-coada, imi place fenomenul serialelor. Influenta pe care o au asupra celor care le urmaresc, de la coafurile Rachel de pe vremea Friends la eventuri in real-life, de genul „Suit up!”. Influenta care le da puterea pe care o au in promovarea produselor. Cu exceptia unor filme cult, serialele bat de departe posibilitatile pe care le ofera filmele de lung-metraj. Cand te prind, incepi sa te identifici cu personajele sau sa le consideri ca pe niste prieteni vechi (bine, asta daca esti putin looney, ca mai toti urmaritorii avizi de sitcomuri, Neveste Disperate, Lost-uri sau Prison Break-uri). Esti mult mai implicat emotional cand vezi serialul tau preferat decat atunci cand vezi un film. Iar in ceea ce priveste jocurile, serialele sunt, probabil, la fel de sau mai putin addictive. Dar parca e mai natural sa faci un product-placement in decorul din How I Met Your Mother sau Anatomia lui Grey decat intr-un joc shooter.

La noi, integrarea produselor pare sa fie facuta doar la nivelul unor branduri de larg consum. Parca una e sa vezi personajele din Numai iubirea band doar un anumit brand de sucuri naturale, si alta era sa o vezi pe Carrie scriind, seara de seara, la laptopul ei Apple. Eu inca sper sa vad si la noi seriale in care vor vrea sa apara si brandurile aspirationale. Pana la urma, diferenta dintre serialele noastre si serialele lor poate fi masurata si prin brandurile care vor sa se asocieze cu ele.

Pana atunci, astept urmatoarea Suit-up Day (pe 13 august, daca mai exista doritori de iesiri in costum la beri nepretentioase). Asta chiar daca, in ultima vreme, How I Met Your Mother a cam exagerat cu product-placementurile.

Sursa imagine aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.