Emotiile de pe o foaie goala de hartie...

Doar atunci cand eram mica si urma sa plecam in vacante/tabere/la mare cu parintii/etc mai aveam emotii de-astea…care sa nu ma lase sa dorm…emotii ce s-au amplificat cu viteza luminii azi si au capatat proportii gigantice cand mi s-a zis ca practic sunt una dintre singurele doua persoane care stiu ce-ar trebui sa se intample la evenimentul pe care il organizam joi. Oups, nu cred ca am realizat pana acum cata responsabilitate am…sau poate am realizat, dar am refuzat sa constientizez (hm, asta s-ar putea sa nu sune prea bine pentru unii)

Ma trezesc holbandu-ma la cana mea de ceai, cu buline (nu ceaiul are buline, ci cana; si da, am si acasa o cana mare cu buline, nu tot genul acela de “ceaun” sau “castron de supa”, cum le place colegilor mei sa spuna, ci mai degraba in stilul unei halbe de bere, cum ar zice fratele meu, de data aceasta) si incep sa bifez (a “n”-spea mia oara) mental lista de materiale, item-urile de care trebuia sa ma mai ocup, cele cu care inca mai trebuie sa-mi bat capul si maine, flori, costume, hostesse, pantofi (serios daca pantofii astia nu mi-au ucis doi neuroni azi toata ziua), proiectii, invitati, confirmari, mail-uri, gift-uri, repetitii, montaje…etc, etc, etc…

Hm, o melodie noua pe UTV…ok, nu-mi place…ceva care sa-mi merite atentia pe Facebok? Hmm, noups…bine, fie, ma intorc la emotiile mele…serios daca nu sunt mai treaza decat eram azi-dimineata…sau oricand altcandva in ultimele doua saptamani…de fapt, nu degeaba mi-a spus cineva care a stat in preajma mea azi mai toata ziua c-a preluat din energia mea…care energie, m-am intrebat eu? Ca eu nu simt decat oboseala (mai mult psihica, ce-i drept) si stres.  In fine, presimt ca ma voi lupta mult si bine pana voi putea adormi. Si nici nu vreau sa ma gandesc la ce voi face maine noapte, daca de azi fluturii au prins aripi la mine in stomac. 

Dar imi plac emotiile astea…dintotdeauna mi-au placut…gandul acela placut ca faci sau participi la ceva ce a luat forma incetul cu incetul…si ca te-ai implicat in fiecare etapa “creatoare”…oboseala, agitatia, stresul, nervii, supararea – vor deveni mici copii pe langa sentimentul pe care stiu ca il voi avea cand, dupa ce-mi voi fi indeplinit toate indatoririle de account responsabil, ma voi prabusi, istovita (si cu picioarele icnind de durere, pentru ca va trebui sa ma supun vechiului meu cosmar, acela de a purta pantofi cu toc) pe un scaun si voi realiza ce s-a intamplat acolo si la ce-am contribuit. Ca sa nu mai vorbesc ca tot atunci voi reusi probabil sa ma infrupt si din bunatatile alea de pe meniul de catering, dezbatut si el indelung in prealabil.

Asa ca stay tuned…voi reveni cu impresii de dupa...si tineti-mi pumnii sa revin doar cu impresii pozitive!