In vacanta cu Forficula Auricularia

(back to nature si infruntarea fricilor)

Fugind de asfaltul incins si confortul aparent ce-l ofera orasul, am ajuns la Moeciu de Sus, unde ne-am cocotat pe munte si ne-am asternut corturile pe o pajiste proaspat cosita.

Am fost ademeniti de mirosul de fan in fanarul de langa noi, unde ne-am facut culcus, uitand imediat de corturile la care muncisem sa le ridicam. Am pasit pe taramul urechelnitelor, si contrar asteptarilor, ne-au primit cu bratele...mai bine spus clestii deschisi si ne-au soptit la ureche cantece de adormit.

Mi-au povestit problema lor eterna si imaginea distorsionata pe care o au oamenii despre dansele. Ca sunt fiinte educate si nu intra neinvitate in ureche. M-au rugat sa va transmit si voua acest mesaj, asa...ca sa nu va mai temeti, pentru ca ele nu sunt personaje negative in aceasta poveste.

Concluzia? Greierele si furnica sunt vietati supraestimate. Ar trebui sa se faca un loc special urechelnitei in fabulele, poeziile si cantecele noastre. Daca ar fi stiut Toparceanu...

Cu picioarele prin nisip

Eu o sa fiu sincera, sincera de tot. Incerc sa fiu aici, sa zambesc si sa particip la o discutie. Dar, de fapt, partea aia din mine pe care am lasat-o in urma, partea mai buna din mine, se intoarce lenesa cu spatele la soare pe sezlongul meu de la Balchik si isi aranjeaza mai bine palaria de soare cu boruri largi. Mai trece jumatate de ora si incerc sa ma concentrez, sa ma gandesc la ce am de facut, dar picioarele mele bat apa mega-calda si catifelata din Vadu. Dar nu-i bai, right? Doar ce-au picioarele cu capul?

Iar la pranz... Ei bine, la pranz plimbam prin farfurie cateva chiftelute triste de la Nic. Si, deodata, in farfurie parca a inceput sa abureasca un bors de peste cu sos minune de iute, iar maraielile celor doi caini care ne vegheaza mesele prin geamul bucatariei parca au capatat note inalte si ascutite, de pescarusi flamanzi. Farfuria mi-e plina de sarmalute in foi de vita cu midii si orez si de mici frigarui din midii. Rosiile mele minimaliste au lasat locul unei salate Nostalgia marinarului (nicio legatura cu vecinul nostru din Cotroceni) – salata racoritoare, cu castraveciori murati si ...normal, previzibil.... midii.

In stanga mea – valuri albastre, cer luminos si un gardulet din sfoara alba si groasa. Putin mai in larg – ferma de scoici de la Dalboka. In fata – pereti abrupti de piatra scaldata de mare, mese din lemn, pline de scoici, melci si peste aromat si sezlonguri din lemn albit de vreme, pe care poti sta la soare, sa respiri adanc aerul sarat si fierbinte.

Azi mai intarzii putin la soare. Promit ca de maine chiar sunt aici!

Pentru Patru

Felicitari, mai Patru (a se citi "4")! Ai mai pus o diploma la dosar :)

Prajiturile au fost foarte bune ;) Asteptam noi motive de sarbatorit! Daca ma gandesc mai bine… Andrei, ieri erai foarte bucuros ca ti-ai reparat stergatoarele de la masina. Ia vorbeste cu Patru si vezi de unde a luat prajiturile !