joi, 14 februarie 2013

Poveşti de dragoste branduite


Cum asta e luna dedicată îndrăgostiţilor, fie că serbează după model american – de Valentine’s Day – sau românesc – de Dragobete – ne-am conformat şi noi. Şi ca să nu iscăm gelozii sau discuţii aprinse cu persoana care ne aştepta acasă, am hotărât ca azi să ne afişăm dragostea doar faţă de branduri. Au rezultat poveşti emoţionante, care ne-au încălzit inimile şi ne-au apropiat de munca noastră şi mai mult. 

Eu (stagiarul creativ) sunt îndrăgostită de Volkswagen. Nu avem foarte multe în comun, dar relaţia noastră este bazată pe respect şi înţelegere. Se vede că ne vom iubi mulţi ani de-acum încolo. 

Adi, DTP-ul nostru, va rămâne mereu fidel Audi-ului, pe care îl venerează atât pe desktop-ul personal, cât şi în toate proiectele pe care brandul i le cere. Oare o fi sub papuc? 

Art-ul Ştefan „is in a relationship and it’s complicated” cu Monsanto. S-au mai certat ei, dar mereu revin unul la altul, şi o iau de la capăt în fiecare zi. Aşa iubire, mai greu găseşti! 

Andreea flirtează cu mai multe branduri, doar cum să rezişti tentaţiei când lucrezi în New Business? În timp ce Ana, account-ul, îi face ochi dulci lui Porsche Finance Group. Se tachinează mereu cu briefuri înflorite şi oferte de leasing din ce în ce mai dulci. 

Iar Mihai preferă Vaillant. Au fost prieteni buni mult timp, şi de curând şi-a făcut curaj şi i-a mărturisit dragostea. Să le urăm casă de piatră şi apă fierbinte ca pasiunea lor! 

Voi cu ce branduri vă iubiţi? Lăsaţi-ne un comment.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.